FrontEnd.ro logo

Validarea paginilor HTML

Angry doodle to Valid HTML

Deși putem "scăpa" fără să scriem HTML valid, acest lucru nu e deloc încurajat. Hai să vedem de ce, și cum ne putem asigura că scriem cod corect.

#Cum validăm o pagină HTML?

Site-ul W3C Validator este cea mai bună resursă pe care o știm pentru a valida paginile Web. Putem introduce URL-ul paginii pe care vrem să o validăm, sau direct codul HTML ce ne interesează.

Erori de validare
Erori de validare
O pagină 100% validă
O pagină 100% validă

E posibil ca anumite pagini să nu aibă erori dar să aibă warning-uri (marcate cu galben). Nu-ți fă griji, ele sunt ok :)

#De ce merg site-urile invalide?

Spre deosebire de alte limbaje, chiar dacă nu scriem un HTML corect site-ul nostru va funcționa, poate chiar exact cum ne dorim. Motivul e următorul:

Decât să arate o pagină goală, sau un mesaj de eroare, browserul încearcă el să rezolve problemele pentru a arăta ceva utilizatorilor.

Mai concret, să presupunem că avem următoarea bucată de cod unde nu am folosit corect tagul de închidere

FrontEnd.ro

Bine ai venit și spor la
învățat.

Totuși, dacă deschidem browserul, vom vedea rezultatul pe care ni-l doream: titlul urmat de un paragraf de text. Browserul isi da seama de eroare si incearca sa o rezolve, inlocuind
cu

Pentru a ne convinge de asta putem deschide panoul Elements/Inspector din DevTools:

Browserul își dă seama de problemă și închide corect tagul

Browserul își dă seama de problemă și închide corect tagul

#De ce e importantă validarea?

Pe scurt, un site valid este un site bine făcut!
1. ajută la partea deSEO și accesibilitate
2. îmbunătățește performanța
3. iar în final, nu lăsăm nimic la "ghici". Site-ul arată și se comportă exact cum vrem în toate browserele

Ai vreo sugestie de îmbunătățire a acestei lecții? Contribuie pe GitHub

#Exerciții